BLOGUL ASOCIATIEI ROMANE DE RELATII PUBLICE

Oare se înşală jurnaliştii?

28.03.2013 | scris de | categorie:

de Laura PASCU

La fiecare început de an îmi fac evaluarea, cam ca toată lumea. M-am obişnuit de câţiva ani buni să trimit un email ziariştilor cu care lucrez şi să le mulţumesc pentru articole, că au fost alături de mine şi împreună cu acest email le scriu şi 5 întrebări la care să-mi răspundă ce anume am făcut bine, ce am facut rău, ce ar vrea să mai fac, ce greşesc oamenii din PR în general şi ce sfaturi îmi dau ca să nu dau chix.

Evident, de-a lungul anilor, am primit tot soiul de răspunsuri, care de care mai interesante. În plus, lucrez şi ca ziarist încă şi primesc tot felul de comunicate de presă. Ca om de PR văd altfel aceste comunicate. Ca ziarist văd ştirea.

Am selectat câteva greşeli întrucât m-am gândit că ar fi interesant să le ştim toţi. Nu este un chestionar reprezentativ, este făcut pe baza mea de date şi au răspuns în proporţie de 85%. Am selectat ce mi s-a părut relevant şi am scos ce se repeta. Răspunsurile nu generalizează şi nu înseamnă că aşa sunt toţi oamenii din PR, ei mi-au răspuns la întrebarea: “cu ce greşesc unii dintre ei?”.

  • nu sunt 100% parolişti, în general n-au curajul să-ţi spună că nu pot face anumite lucruri şi te trombonesc;
  • nu triază informaţia, bombardează cu informaţie, trimit comunicate prea lungi, nu angajează fotografi decenţi pentru evenimente;
  • nu răspund la obiect, în timp util, amână, redactează comunicate agramate şi lipsite de conţinut, nu ştiu să organizeze un eveniment, nu anunţă din timp iniţiative şi evenimente de interes;
  • nu răspund la telefon fix, mobil, nici la mail, pe motiv că ar fi în şedinţe, iar asistenţii lor habar nu au despre subiectul în discuţie. Unii promit un răspuns până la o anumită oră şi uită să răspundă sau uită să te anunţe că nu te mai pot ajuta şi stai să aştepţi un semn.
  • răspund cu întârziere la mailuri, de obicei cu mult după ce trimit ziarul la tipar
  • nu îşi asumă răspunsuri pentru că trebuie să întrebe clientul şi revin cu răspunsurile mult prea târziu, “când le răspunde clientul la mail”;
  • unii sună azi să te întrebe dacă scrii un articol despre evenimentul la care te-au invitat săptămâna viitoare, alţii, dacă ai fost la eveniment şi nu a aparut nimic te sună în fiecare zi să te întrebe dacă apare, deşi le explici că şefii hotărăsc asta, că de aia sunt şefi
  • trimit comunicate de presă şi în jumătate de oră te sună să te întrebe dacă l-ai primit. Le răspund: probabil, acum sunt la o conferinţă, verific mailul o dată pe oră, mai am şi altele de făcut. O, da, există report receipt. Pentru asta există ca să verific dacă l-am primit.
  • urăsc PR-iştii care, deşi nu mă cunosc şi nici n-au mai lucrat vreodată cu mine, abordează un ton prea familiar la telefon, cu ‚sărutări” şi alte formule mult prea intime;
  • sunt foarte foarte foarte insistenţi
  • au un “obicei” de a suna insistent pentru a vedea dacă am primit mailul şi dacă publicăm ceva
  • în general, PR-ii nu prea ştiu ce oameni sunt pe domenii şi cum se mişcă jurnaliştii de la o publicaţie/post la alta
  • sunt agasanţi uneori, trunchiază informaţia furnizată sau chiar nu ştiu subiectul pe care îl promovează.
  • Dau prea multe informaţii despre companie. Pe noi ne interesează ştirea nu faptul că acea companie s-a înfiinţat în nu ştiu ce an şi a avut nu ştiu ce vânzări. Pentru asta sunt alţi ziarişti.
  • scriu la persoana I şi găsesc prin comunicate expresii de genul: “Nu rata oferta asta!”, “Sună-ne şi bla bla”, “Noi îţi facem viaţa mai bună!”, “Fii alături de noi la evenimentul X”. Niciodată nu vom putea să scriem în ziare astfel de propoziţii.
  • Nu trimit ştiri. Nu ne interesează că s-a lansat nu ştiu care parfum de cameră. Dacă ar fi scris că s-a lansat parfumul de cameră care distruge acarienii, hai că poate ar mai putea fi o ştire.
  • nu ne dau fotografiile celor pe care îi citează în comunicat
  • trimit fotografii prea mari
  • am primit comunicate în PDF sau JPG!! Cu semnătura şi ştampila pe ele. Oare de ce au ajuns la gunoi?
  • Trimit pacheţele şi au pretenţia să scriem despre ele. Uneori se poate, alteori nu. Dacă în pacheţel este şi o ştire, am putea scrie. Dacă primesc doar o măslină fără text, despre ce să scriu?
  • Mă invită la evenimente, mă roagă şi mă conving să vin şi dacă nu vrea editorul să scriu, se supară pe mine. Ba chiar o doamnă m-a sunat să îmi spună că mă scoate din baza de date pentru că am fost la evenimentul ei şi mi-a plăcut, dar nu am scris nimic despre fondul ei de ten.
Recomanda prietenilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *