Comunicate de presă

INVITATIE

05.08.2014 | scris de | categorie: Comunicate de presă, Open House, Știri
tag-uri:

Marți, 12 august, ora 18:00, la Sala de Consiliu a Bibliotecii Centrale Universitare București, reluăm serile Open House ARRP.
Tema acestei prime întâlniri într-un nou format este “Transparență – etică – reputație: Practică versus politici”.

Doi vorbitori speciali, Ioana Avădani și Crenguța Roșu, vor fi în centrul acestui eveniment organizat de colegii noștri Cristina Bălan, Vicepreședinte ARRP, și Corneliu Cojocaru, membru în Juriul de Onoare ARRP.

Ioana Avădani este directorul Centrului pentru Jurnalism Independent – CJI. Are o experienţă în presa de aproape 20 ani, lucrând ca ziarist de agenţie de presă şi în televiziune.

În 2013 a primit Premiul Cetățean European al Anului din partea Parlamentului European.Ca director al CJI, Ioana a condus programe mergând de la pregătirea profesională a jurnaliştilor şi asistenţă acordată companiilor de media, la advocacy în domeniul legislaţiei de media, al transparenţei şi al bunei guvernări, precum şi la consolidarea asociaţiilor de jurnalişti şi a eforturilor de auto-reglementare. Ioana Avădani a fost, în perioada 2004-2006, preşedinte al Retelei sud-est europene pentru profesionalizarea media. Este membră a Team Europe (o echipă de experţi independenţi creată de Comisia Europeană pentru diseminarea temelor europene) şi a consiliului consultativ al Burselor Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintală, derulat de Centrul Carter (Atlanta, Georgia). A publicat o serie de articole şi studii dedicate situaţiei mass-media din România şi a susţinut prezentări la multe manifestari internaţionale organizate de Comisia Europeana, OSCE, Banca Mondială, Consiliul Europei, etc.

Crenguta Rosu, Managing Partner la DC Communication, este unul dintre pionierii industriei de comunicare din Romania, cu 24 de ani de experienta in domeniu, din care 19 in cadrul companiei pe care a fondat-o, in 1995, impreuna cu Teodor Frolu. Crenguta a lucrat pentru peste 150 de clienti din numeroase ramuri industriale (IT&C, Financiar-Bancar, Farmaceutice, Energie, Servicii Profesionale, FMCG, Agricultura si industrie alimentara, Institututii Europene) si a abordat diferite arii de practica – de la comunicare interna la managementul riscurilor, de la transformare organizaționala la lansări de produse și marci. A fost implicată în peste 600 de proiecte de comunicare integrată și s-a specializat pe dezvoltarea strategiilor, pe proiectele de schimbare și transformare organizațională, monitorizarea riscurilor și managementul situațiilor de criză.

Este consultant pentru echipele de management și trainer, în proiecte de monitorizarea riscurilor și managementul crizei.
Crenguta a fost Sef al Biroului de Presă al Guvernului și este membru fondator al ARRP, CCRP și membru IPRA. De asemenea, face parte din Consiliul Consultativ al CJI.

Pentru confirmari si informații suplimentare:
Gabriel Paslaru
Președinte ARRP
Mobil: 0744 530 583
Email: gabi.paslaru@gmail.com

Recomanda prietenilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *